GDPR

Cine suntem noi?

Garant Finance SRL este o societate comercială organizată în baza legii române, cu sediul social in orașul Vulcan, având codul de inregistrare fiscală 23489926  înregistrată la Oficiul Registrului Comertului Hunedoara cu nr. J20/471/2008, telefon 0726 520 358, e-mail olesea@naturalesimplu.ro.
În sensul legislației cu privire la protecția datelor, suntem operator atunci când prelucrăm datele dvs cu caracter personal.

Ce se înțelege prin date personale?

Datele personale sunt orice fel informații prin care o persoană este identificată sau poate fi identificată, atât direct (de exemplu, prin identificatori precum nume îi prenume), cât și indirect (de exemplu, o adresă de e-mail, număr de telefon).

Ce se înțelege prin prelucrarea de date personale?

Prelucrarea semnifică operațiunea, multitudinea sau succesiunea de operațiuni care se efectuează asupra unor date cu caracter personal prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi: colectarea (de exemplu, prin intermediul unor formulare), înregistrarea pe diverse suporturi, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, alăturarea ori combinarea, transmiterea sau dezvăluirea către terți, ștergerea sau distrugerea.

Ce categorii de date personale prelucrăm și prin ce mijloace?

Prelucrăm date personale în mod automat.

Spre exemplu, vizitatorii site-ului naturalesimplu.ro trimit automat, la accesarea oricărei pagini a site-ului, o serie de date tehnice cum ar fi adresa IP, tipul browser-ului, sistemul de operare etc. Folosim astfel de date pentru a studia statisticile referitoare la navigarea pe site, în scopul îmbunătățirii experienței vizitatorilor acestuia.

Alte date tehnice.

Atunci când vizitezi site-ul naturalesimplu.ro sunt colectate prin intermediul fișierelor de tip cookies.

Newsletter sau alte formulare similare.

Este bine să știi că poți să te răzgândești și să-ți retragi consimțământul în orice moment, astfel:
• printr-un clic pe link-ul de dezabonare afișat în cadrul mesajelor primite de la noi;
• prin contactarea noastră, folosind datele de contact.

Formular de contact.

In secțiunea “Contact” folosim un formular pentru a înregistra cererile clienților. Pentru completarea formularului de contact solicităm următoarele date:

1. Nume: necesar unei adresări personale;
2. Număr telefon: util pentru a lua legătura telefonic;
3. Adresă email: pentru a putea răspunde prin email celui care trimite mesajul;
4. Experiență dorită: alegerea tipului de experiență dorită;
5. Mesaj: descrierea în detaliu a solicitării respective.

In secțiunea “Ghid” folosim un formular pentru a adăuga noi adrese de email la lista de corespondență. Pentru completarea formularului de contact solicităm următoarele date:

1. Nume: necesar unei adresări personale;
2. Adresă email: pentru a putea trimite prin email noutăți și diverse materiale informative.

În ce țări realizăm prelucrari de date personale?

În prezent, prelucrăm datele tale cu caracter personal numai pe teritoriul Uniunii Europene.

Cât timp îți păstrăm datele?

Vom reține datele cu caracter personal pe toată perioada contractuală pe care dumneavoastră o aveți cu noi.

Cum îți protejăm datele personale?

Asigurăm securitatea datelor tale personale prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate:
folosim o conexiune securizată (HTTPS) între dispozitivele tale și site-ul nostru;
păstrăm datele pe servere securizate și asigurăm redundanța stocării acestora;
folosim tehnologii de criptare a informațiilor.
Însă trebuie sa știi că transmiterea de date și informații prin internet sau prin intermediul altor rețele publice nu este în totalitate sigură. Există riscul ca aceste informații să fie interceptate și utilizate de către terțe părți neautorizate. Nu ne putem asuma responsabilitatea pentru vulnerabilitățile unor sisteme informatice care nu se află sub controlul nostru.

Ce drepturi ai asupra datelor tale?

Ne poți cere oricând să ștergem sau să modificăm datele personale pe care le deținem despre tine.

Cum poți afla mai multe pe subiectul prelucrării datelor personale?

Poți să ne contactezi în orice moment prin e-mail la adresa: olesea@naturalesimplu.ro.

Valabil din 10.10.2022, data ultimei actualizări.

Scanează codul pentru localizare

NE GĂSEȘTI UȘOR

Accesul se face dinspre Peștera Bolii, aflată la o distanță de aproximativ 1,5km

Check-in: după ora 14:00

Check-out: până la 12:00

© 2022 Natural & Simplu. Realizat deAdrian Webdesign